Băiatul care a strigat: "Lupul!", o poveste despre importanța sincerității.

Educație prin virtuți și povești - En podcast af Alec Blenche

Kategorier:

Această poveste este despre sinceritate, onestitate şi integritate. Şi că orice poveste trebuie privită ca pe o oglindă. De câte ori am strigat lupul deşi nu era nici un lup prin preajmă? De câte ori am minţit sau am exagerat, deşi situaţia era cu totul alta în realitate? Se spune că un mincinos trebuie să aibă o memorie foarte bună însă eu cred că mai mult de atât, trebuie să aibă o inimă foarte uşoară, pentru că, cu fiecare minciună, inima devine mai grea şi mai grea, sentimentele de vinovăţie, frica şi ruşine se aduna, până când aceasta nu mai poate duce şi se împietreşte pur şi simplu. Ştiu asta, pentru că am trăit într-o minciună aproape toată viaţa mea şi cele mai grave minciuni sunt acelea pe care ţi le spui ţie.