De ce 1,5C? Și ce s-ar putea întâmpla dacă va fi depășit acest prag?

În ediția din această săptămână: COP27 a ajuns la final cu două zile mai târziu decât era programat, în mare parte din cauză că interesele naționale primează în fața celor globale. Care sunt deciziile finale ale conferinței din acest an și de ce COP a ajuns să fie un fel de ”circ ambulant”, aflați la Green365. Omenirea nu este mai aproape de a limita încălzirea globală la 1,5C după acest COP organizat în Egipt, ba din contră am putea spune. Dar cum s-a ajuns la acest prag de 1,5? Și ce s-ar putea întâmpla dacă va fi depășit? Am vorbit despre aceste aspecte cu Roxana Bojariu, climatolog la Administrația Națională de Meteorologie. De ce obiectivul 1,5C nu mai poate fi îndeplinit? Doi cercetători canadieni au publicat un studiu în care atrag atenția că omenirea a ratat momentul în care putea limita încălzirea globală la 1,5C și că până la finalul acestui secol ar fi de așteptat mai degrabă o încălzire medie situată între 2,5 și 3C. Green365 este un podcast realizat de Dan Vasiliu pentru Radio România Cultural.

Om Podcasten

Schimbările climatice sunt marea provocare a umanității. Cum vor reuși oamenii să își salveze propria planetă? Ce soluții avem la dispoziție și ce poate face fiecare dintre noi pentru a da o mână de ajutor? Dan Vasiliu stă de vorbă cu experți în probleme de mediu și află poveștile oamenilor afectați direct de schimbările climatice. Green 365 este un produs Radio România Cultural.