La 33 de ani
Katai - En podcast af Robert Katai

Kategorier:
Katai Podcast este susținut de Banca Transilvania. Anul acesta am împlinit 33 de ani. E o vârstă interesantă și parcă destul de provocatoare. Desigur, dacă ai împlinit deja 33 ani nu ți se pare un lucru extraordinar, sau dacă încă ești la 20 și ceva de ani, te gândești că mai ai până atunci. Oricum ar fi, eu am ajuns la vârsta asta și mă simt binecuvântat. De 3 ani mi-am propus ca în fiecare an să scriu un articol pe blogul meu despre experiența mea, lucrurile pe care le-am învățat și destinațiile la care am ajuns. * What I Learned Before Turning 30 Years Old* How to Simplify Your 31* 6 Simple Life Thoughts From a 32-Year-Old De data aceasta am publicat un articol în care mi-am notat ideile, lecțiile, gândurile și experințele prin care am trecut până la vârsta asta. De asemenea anul trecut am înregistrat un asemenea episod când am împlinit 32 de ani. Sper că ascultând acest episod să rămâi măcar cu o idee pe care să o iei, să o notezi și să te ajute să duci o viață mai bună. 1. Întotdeauna să ai un timp al tău Ăsta-i motivul pentru care mă trezesc în fiecare dimineață la ora 06:00. Citesc, meditez, mă gândesc la viața asta și încep să lucrez la proiectele personale. Uneori doar mă relaxez lângă o cafea bună încercând să nu mă gândesc la nimic. 2. Adu pace în locuri de război Este ușor să pornești un război dar este foarte greu să fii cel care aduce pace. Fii cel care aduce liniște în familia ta, cel care aduce pace la certurile de la locul de muncă sau cel care liniștește apele atunci când lucrurile sunt cam tulburi. Societatea asta are nevoie de oameni care aduc soluții la probleme. 3. Începe să meditezi Nu am crezut că meditația este un lucru atât de important până mentorul meu mi-a povestit despre acest lucru pe care-l pot face în fiecare zi. Nu sunt un profesionist în meditații și nici nu cred în tehnici de meditare. Tot ce fac e să stau, să-mi relaxez trupul și mintea și să mă liniștesc câteva momente. Doar atât. Pentru că am nevoie de momentele astea de liniște într-o lume în care totul e pe grabă. 4. Asumă-ți lucrurile fără nici o scuză Este ușor să găsim scuze atunci când facem ceva greșit. Primul meu instinct atunci când nu fac ceva ce mi-a cerut soția mea, e să-mi găsesc o scuză. Și e deja destul de penibil să ajungi să găsești o scuză de fiecare dată și pentru orice greșeală pe care ai făcut-o. Asumă-ți greșeala și gata. Este primul lucru pe care poți să-l faci înainte să te gândești de ce nu ai reușit să faci ce ți s-a cerut. 5. Învață care sunt limitele tale și cum să le comunici Anul acest am învățat că dacă eu nu-mi cunosc limitele, cum le vor cunoaște cei din jurul meu. Așa că am început să lucrez la limitele mele prfesionale și personale. Ba mai mult,