Statele Dezbinate ale Americii. Criza din SUA, explicată de trei universitari americani de origine română

Recorder Talks - En podcast af Recorder

Statele Unite ale Americii sunt puse în fața celor mai violente proteste din ultimii ani, după ce, pe 25 mai, un bărbat afro-american murea sub genunchiul unui polițist, în orașul Minneapolis. Imaginile au fost filmate de trecători și expun cruzimea unei execuții în direct. Violența polițistului le-a redeschis americanilor răni vechi, niciodată uitate. În marile orașe, sute de mii de oameni au ieșit în stradă, repetând strigătul bărbatului ucis: „Nu pot să respir!“. Mai multe metropole sunt în stare de asediu, economia e la pământ, iar societatea este mai divizată ca niciodată. Recompunem imaginea Americii în derivă cu trei universitari americani de origine română care trăiesc la Chicago, la Huston și la Bloomington.