Podcasturile HISTORY: Dimitrie Cantemir - precursor al Iluminismului european

Acum 350 de ani, la 25 octombrie 1673, se năștea Dimitrie Cantemir, cel care avea să rămână în istorie nu doar ca domn al Moldovei, ci și ca un cărturar de seamă, care a ne-a lăsat  mai bine de 130 de volume scrise: personalitate enciclopedică, nume revendicat deopotrivă de istorie, etnografie, politică, literatură, filosofie, pedagogie, muzică, geografie. HISTORY Channel și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” din București vă prezintă o serie specială a Podcasturilor HISTORY, prilej pentru a actualiza portretul principelui cărturar. În primul episod al seriei, istoria, politica și cultura se vor întâlni. Amfitrion la curțile celor 3 imperii ne va fi doamna profesor universitar doctor Corina Adriana DUMITRESCU, președinte al Senatului Universității Creștine "Dimitrie Cantemir" din București, reper bibliografic recunoscut pentru cantemirologie.

Om Podcasten

HISTORY Channel provoacă și duce mai departe noțiunea tradițională de „istorie”. Ascultă interviurile HISTORY cu invitați speciali (scriitori, sociologi, oameni de știință români), pe marginea emisiunilor difuzate.