Ca Întotdeauna - Al. O. Teodoreanu

Razele lunii, Molcom căzând, Apele mării adânci nu turbură. Sufletul meu A şoptit: Te iubesc. Dar şoaptele sufletului, Molcom căzând, Apele adâncii tăceri nu turbură. Atunci Prin întomnare, Ai plecat, Lăsându-mi sufletul gol, Ca toamna, Atotveştejitoare. Când te-ai desprins de mine, Am rămas Ca un copac, Din care cea din urmă frunză Au luat-o Vântul, Toamna, Vremea… Mi-am dojenit sufletul Că nu m-a lăsat să-ţi vorbesc… Ai revenit, Ca un ecou, mult prea îndepărtat, Al acelei îndepărtate nopţi Buzele mele au spus: Te iubesc. De-atunci, N-ai mai plecat. Mi-am dojenit sufletul, Că nu m-a lăsat să tac. Şi-am plâns, - prea târziu.