Episodul 5: Despre viața într-un corp frecvent obiectificat

Am stat de vorbă cu Mirela Oprea, jurnalistă și una dintre cele mai autentice persoane pe care le cunoaștem, despre cum este să trăiești într-un corp care, din perspectiva celorlalți este foarte aproape de idealul de frumusețe actual. Este adevărat că dacă trăim într-un astfel de corp nu mai avem complexe și imaginea noastră corporală este una sănătoasă? Este oare frumusețea cheia fericirii? Ne rezolvă aceasta toate problemele sau măcar o parte? Ce înseamnă și cum se simte să fii dorită și privită ca un obiect al pasiunii? Este bine oare să se discute și să se privească cu jind și patimă către corpul nostru? Ce efect au aceste comportamente asupra noastră? Cât timp se va mai folosi lumea de scuza vestimentației inadecvate sau a comportamentului prea prietenos sau seducător pentru a justifica hărțuirea, agresiunea și abuzul sexual împotriva femeilor? Cum faci să fii luată în serios ca profesionist și evaluată dincolo de corpul tău? Cum crești o fiică în așa fel încât să nu îi transmiți toate traumele și dificultățile tale? Cum este îmbătrânirea într-un corp considerat de lume frumos? Cum te raportezi la ideea bolii? Ne-am pus toate aceste întrebări alături de Mirela, am găsit și câteva răspunsuri dar am rămas și cu o serie de teme de gândire pentru mai departe. Reconectat Biografia Mirelei Oprea Mirela Oprea sunt eu, cu bune și rele, ca tot omul. În viața mea de zi cu zi sunt mamă, prietenă și jurnalist. Similar majorității, din punct de vedere profesional am început de jos la o vârstă fragedă și am tot urcat, dar nu m-am dus prea sus pentru că am rău de înălțime! Am fost la grădiniță, pentru că nu aveau unde să mă lase, la școala primară, ca să nu ma iscălesc cu degetul și din inerție am făcut și gimnaziul. A urmat apoi partea "dramatică" a vieții mele, de bună voie dar ușor (mai mult!) silită de părinți, am terminat Liceul Sanitar și m-am pregătit să dau la Medicină! 😔 În cele din urmă, după atâtea "tunete și fulgere" a ieșit soarele și pentru mine. De data asta, de bună voie, cu mult drag și nesilită de nimeni am făcut Facultatea de Jurnalism în cadrul Universității București. Din anul 2 al SSJ (Școala Superioară de Jurnalism) profesez în cadrul Radio România și-mi place enorm ceea ce fac, deși în trecut, de multe ori mi-a venit să dau cu meseria de pământ… dar nu mă aflu aici pentru a vorbi despre libertatea presei! Am plecat la drum ca știristă, am fost apoi reporter și redactor iar în prezent lucrez ca producătoare și realizatoare la radioul cu cea mai mare audiență din țară: Radio Antena Satelor. Aici, spre deosebite de București FM, unde am lucrat mulți ani, simt că am misiunea de a uni două lumi: ruralul cu urbanul și de a aduce și la sate informații cu adevărat folositoare ascultătorilor ce își trăiesc viețile acolo. M-am pierdut în detalii, știu! Dar știți de ce? Pentru că prea multe alte școli n-am făcut cât să enumăr aici. Studiile sunt importante și mi-am crescut fiica în acest spirit, dar în egală măsură cred în autoeducație, dezvoltare personală și profesională continuă dar mai ales în pasiunea pe care o pui în tot ceea de faci. Ceea ce am povestit mai sus este o părticică din mine, restul e poveste! Social media: Facebook: fb.me/reconectat.podcastInstagram: @reconectat.podcast

Om Podcasten

Considerăm că flexibilitatea este cheia conviețuirii sănătoase în relații. Mai credem și că ”Secolul acesta va fi relațional sau nu va mai fi deloc”. Reconectat își dorește să faciliteze o experiență nouă în cadrul căreia fiecare să poată descoperi idei, repere și oameni care să ne ajute să navigăm tărâmuri noi în relația cu noi înșine, cu corpurile noastre, cu cei din jur, cu natura și chiar universul. Ne dorim să creăm un mediu propice conectării, un mediu incluziv bazat de-o potrivă pe dovezile pe care ni le aduce știința dar și pe experiențe și perspective individuale. Pentru primul sezon ne propunem o serie de conversații intime cu invitații noștri despre relația pe care o au cu propriul corp și cu corpul în general. Am ales să aducem în Studioul Reconectat o serie de oameni din jurul nostru, unii prieteni foarte buni sau mai îndepărtați, oameni cu care am simțit că putem crea o legătură autentică care să dea prilej unor discuții cu sens. Urmărește-ne pe Instagram @reconectat.podcast https://www.reconectat.ro/