S-o luăm personal, cu Andia

După ce a reușit să cucerească toate topurile cu „Slăbiciuni” și „Anotimpuri”, Andia a revenit în centrul atenției cu o nouă piesă, „Sfârșitul lumii”. Însă cine este Andia, femeia din spatele succesului? Descoperiți într-un nou episod al podcastului “S-o luăm personal, cu Doamna Amalia".

Om Podcasten

"Indiferent de statutul pe care îl avem, fie că vorbim cu vedete, specialiști sau oameni obișnuiți, toti avem aceleași probleme, anxietăți și chiar traume. Și e momentul să le adresăm deschis, direct și sincer. Pentru că împreună le putem depăși, prin exemple reale, exemple concrete si mai ales, exemple personale. Astfel, o vom lua personal cu fiecare invitat in parte și vom încerca să nu o luăm prea în serios, dar să tratăm cu seriozitate." - Amalia Năstase