EP19_Ce am fi vrut să știm despre interviuri

Scenetă (cât se poate de reală):Intervievator: Povestește-mi despre tine!Candidat: Mai bine nu. Chiar îmi doresc jobul ăsta!În educația noastră formală nu am învățat cum și de ce să vorbim despre noi, cum să ne prezentăm și cum să alegem cât de conștient cu putință drumul în carieră. Există numeroase preconcepții despre interviuri și angajare care ne fac mai mult rău decât bine, iar „piața” este plină de sfaturi despre cum să ne purtăm și ce trebuie să NU facem. Uneori avem impresia că interviul, care presupune înainte de toate o relație între doi oameni, este guvernat doar de elemente tehnice scoase parcă dintr-un manual de la Facultatea de Inginerie. Pe de cealaltă parte, dacă vrem să avem angajați de tipul „omul potrivit la locul potrivit”, contează bazele pe care se așează întreg procesul de recrutare. În ziua de astăzi nu ne mai ciocnim de situații ca în filmul Modern Times cu Charlie Chaplin, ci avem nevoie de cu totul alte abilități și atitudini. Kate și Andrei vorbesc despre interviuri din ambele perspective, de angajați și angajatori, și amintesc:De ce avem anxietate când mergem la interviu și ce pot face angajatorii ca să o scadăPerspective realiste, care ne (mai) reduc anxietateaAnxietate bună și stres folositorRolul educației formale în apariția preconcepțiilor Putem obține informații utile privind cultura organizațională din comportamentul recrutorilor - oare chiar vrem să lucrăm acolo?Cum putem organiza un interviu în care să sesizăm esența și nu aparența Audiție excelentă!

Om Podcasten

Vinerea cu Kate si Andrei este un Podcast cu buna dispozitie care are ca tema de fundal educatia, in toate formele ei. Kate este designer si antreprenor, pasionata de mica sa faca ceva din nimic, dar si mai pasionata de problemele de mediu. Andrei s-a apucat de mic de cantat si de gatit, ii place cercetarea, iar profesional se ocupa de dezvoltarea oamenilor si afacerilor, din pozitia sa dubla de psiholog si consultant. Cei doi au pornit Podcastul pe baza unor credinte si valori comune - dezvoltare continua, voluntariat si grija pentru problemele sociale. Desigur, nu discuta despre notele de la scoala, ci pun pe masa un material util pentru orice om care crede ca "a te educa" nu se termina niciodata. Dezbat teme cotidiene facand apel la stiinte, uneori alaturi de invitatii lor, cu obiectivul de a schimba perceptii - tot timpul in bine. Podcastul apare vinerea ca o retrospectiva a saptamanii. Totodata, este o invitatie deschisa pentru ascultatori - de a purta mai multe discutii cu sens.